In faza sa iniţială de existentă, satul avea un alt amplasament, in partea de sud-vest a localităţii de azi, lângă calea ferată construită între timp, în locul numit „La Balta”. Pentru ca era o zona lipsită de apa potabilă, dar şi inundabilă, când veneau apele de la pădure, locuitorii s-au strămutat treptat pe actualul amplasament, ultimii, în urma reformei agrare din 1864.

Prima menţiune documentară a localităţii, sub numele actual de Cozmesti datează de la 4 aprilie 1502, când Ştefan cel Mare întăreşte lui Cristea şi surorii sale Nastea, „satul Sendreşti, numit acum Cozmesti, cu loc de moara pe Şiret.  Acest document se găseşte în „Catalogul documentelor moldoveneşti”, Arhiva Centrală din Bucureşti, vol.l.

 Deci, așa cum reiese clar din document, satul Cozmesti se numea înainte de 1502 Sendresti, fără a se preciza de când data acesta. Cert este că, vechimea sa este cel puțin de secol XV. Se pare că satul și-a luat numele de Sendrea de la Sandru, tatăl lui Cozma Sandrovici, iar de la acesta numele de Cozmesti.

Un boier cu numele de Sandru apare menționat in divanul domnesc, in anul 1408. Fiul acestuia, Cozma Sandrovici și el boier de divan, este menționat prima oară în documente în anul 1414, la 2 august, pentru a deceda in 1457, anul venirii lui Ștefan cel Mare pe tronul Moldovei. Apoi, satul Cozmesti a fost dăruit lui Giurgiu Cozmescu și fiicei sale Stana, ”cu uric de la Ștefan cel Mare”, așa cum reiese din uricul din 13 iulie 1569, dat de Bogdan Lapusneanu (1568-1572). Bătrânii satului păstrează tradiția ca numele localității ar proveni de la un oștean al lui Ștefan cel Mare, pe nume Cozma, care a fost rănit în Bătălia de la Scheia din 1485, cu pretendentul Hronot și care a primit pentru faptele sale de la domnitor o moșie, din care făcea parte și satul Cozmesti.

Tradiția orală spune că și biserica a fost construită de acest oștean, unde ar fi fost și înmormântat.
M Costachescu, în „Marele Dicționar Geografic Roman”, voi II, Bucuouresti, 1899, pag. 671, susține că biserica din localitate a fost ridicată anterior acestei bătălii, în anul 1459. Localnicii mai in vârsta, care au participat la diversele reparații ale bisericii, susțin că la intrarea in lăcașul de cult exista o inscripție, in fapt pisania, care menționa anul 1459, inscripție acoperita de mortar de către constructori.

Analizând toate aceste date, este mai probabil că denumirea satului Cozmesti vine de la Giurgiu Cozmescu și nu de la Cozma Sandrovici, care a murit în anul venirii lui Ștefan pe tronul Moldovei. Există unele păreri în randul istoricilor potrivit cărora și vestitul loc numit ”Direptate”, menționat de Grigore Ureche, unde Ștefan, dar și alți domni au fost ”unși”, ar putea fi in aceasta zona si nu undeva pe lângă cetatea Suceava. Așa s-ar explica construirea bisericii de la Cozmesti de către voievod chiar la începuturile domniei sale. Explicația pare plauzibilă, ținând cont că și înaintarea acestuia, când a venit să ia domnia, s-a făcut dinspre Tara Romaneasca, pe valea Siretului.

Uricul din 18 martie 1528, dat de Petru Rares, prin care acesta întărea boierului Luca Direptate și surorii sale Anusca, ”satele Mircești si Cozmesti pe Șiret”, poate fi un alt argument în acest sens. M Costachescu susține ca nu ar fi exclus ca acest Luca Direptate sași aibă numele de la bunul său cu același nume, dar despre care nu se cunoaște nimic. Nicolae Iorga susține că locul se numea ”Direptate” pentru că acolo se ucideau condamnații la moarte.

De-a lungul Evului Mediu, satul Cozmești mai este menționat în documente de pe vremea lui Bogdan Lăpușneanu, în 1569, leremia Movilă, în 1598 și 1599. La 8 aprilie 1617, Radu Mihnea, apreciind serviciile aduse de Nicoara Prajescu, îi întoarce acestuia moșiile confiscate de Ștefan Tomșa, printre care sunt menționate și satele ”Mircesti si Cozniesti, cu mori pe Șiret si jumătate din satul Purcelești”. Apoi, mai este menționat in timpul lui Ștefan Petriceicu la 1684, Constantin Cantemir, tatăl lui Dimitrie Cantemir, care recrutează la Cozmești si alte patru localități din jur steaguri de lefegii, ca sa lupte contra lesilor in 1687. Ion Neculce, in ”Letopisețul Tarii Moldovei de la Dabija-Voda pana la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat”, menționează că ”leșii si  tătarii au ars multe curți boierești în Cozmești, în Purcelești si pe alte locuri multe”.

Evenimentele se petreceau în al doilea an al domniei lui Constantin Cantemir (1685 -1693), adică în 1687. în secolul al XVIII-lea satul este menționat la 1757, pe vremea domnitorului Constantin Racoviță, pentru ca în anul 1803 să apară menționat în proprietatea vistier-nicului Grigoraș Sturdza. Acesta a ridicat la 1816, cu sprijinul arhitectului Iosif Demesovici, palatul moșiei, pe locul unor construcții boierești mai vechi. Palatul actual a suferit de-a lungul timpului mai multe modificări, Mihail Sturdza (1794-1884) ridicându-i cel de-al doilea nivel. Acesta din urmă era ruda cu Ioniță Sandu Sturdza (1822-1828), primul domn pământean din Moldova după înlăturarea regimului fanariot, ce-i drept rudă indepartată. El însuși va fi domn al Moldovei, domn numit în baza Regulamentului Organic, între anii 1834-1849, fiind cel care a reprimat din fașă revoluția de la 1848 din Moldova. Va candida apoi la 1059, împreună cu fiul său Grigore la domnia Moldovei, când a fost ales până la urmă A.I. Cuza. Mihail Sturdza a murit la Paris, la vârsta de 90 de ani, lăsând în urma sa mai mulți copii din căsătoriile sale, care s-au certat pentru averea sa uriașă, care cuprindea și moșia Cozmești. Din prima căsătorie, încheiată în 1817, cu Elena Rosetti, va avea doi fii.

În 1818 se naște Dumitru iar în 1820 (1821) se naște celălalt fiu, Grigore. La puțin timp, Sturdza se desparte de prima soție pentru a se căsători cu Smaranda Vogoridi, luată din interes pentru avere, așa cum remarca consulul Rusiei la Iași din acea perioadă. Lucru este credibil, dacă ținem cont de tot ce se știe astăzi despre firea acestuia.Cu aceasta noua soție Mihail Sturdza va avea încă doi băieți, morți la 11 și respectiv 17 ani și o fata, domnița Măria. Grigore, fiul din prima căsătorie, cunoscut sub de ”beizadea vitei”, pentru ca, asemeni lui Hercule, dorea să țină pe umeri un bou, a fost un personaj de o inteligență remarcabilă, pe care a demonstrat-o la școlile de la Paris și Berlin, unde a învățat. A participat la Războiul Crimeii (1853-1856), în calitate de general turc, candidând apoi la domnia Moldovei în 1859, alături de tatăl său, spre disperarea acestuia. După 1866 a fost deputat și senator în România constituțională, pentru ca la moartea tatălui său, în 1884, la Paris, să primească, printre altele, moșiile Cozmești și Cristești.

(Constantin Cașăriu)